Vara trecută, vecina mea, bunica Motria, s-a îmbolnăvit…
Copiii ei locuiau în oraș și nu o puteau vizita des pentru că fiica ei tocmai născuse. În plus, nu o puteau lua la ei acasă pentru că locuiau într-un apartament cu o cameră și doi copii. Bunica Motria obișnuia să mă sune prin gard și să mă roage să-i cumpăr pâine, să merg la farmacie și să-i aduc apă. Chiar dacă aveam destule de făcut acasă și un copil mic, nu puteam refuza o femeie în vârstă.
Am avut grijă de ea timp de două săptămâni, am făcut totul pentru ea și i-am adus mâncare de la mine de acasă, ca să nu mai fiu nevoită să gătesc pentru ea. După aceea, părea să devină mai apropiată de mine și vorbea mereu, punea întrebări și se arăta interesată de viața mea. Odată, fiica ei și familia ei au venit să o viziteze și l-au rugat pe fiul meu Viacheslav să meargă cu ei la o plimbare. El s-a întors două ore mai târziu, trist, dar nu mi-a spus nimic.
Mi-am dat seama că ceva nu era în regulă și l-am întrebat despre asta. S-a dovedit că în acea zi merseseră să culeagă căpșuni și zmeură, luaseră cina, dar nu-i dăduseră fiului meu fructe de pădure. După acest incident, i-am interzis fiului meu să comunice cu copiii lor. Când au ucis căprioara, vecinul meu nu mi-a oferit nici măcar o bucată de șuncă. Când fiica mea a plecat dimineața, bunica Motria m-a sunat seara și m-a rugat să-i cumpăr niște unt de la magazin pentru că nu avea. Eram deja obosită și am refuzat-o categoric pe bătrâna obraznică. De atunci, vecina mea nici măcar nu m-a mai salutat. Nu-i port pică pentru că este o persoană în vârstă, dar nici nu vreau să fiu menajeră și bucătăreasă, mai ales când nimeni nu apreciază asta.
