Mă întâlnesc cu un tip de când aveam șaptesprezece ani. Tocmai începusem facultatea. În ultimul meu an, am început să vorbim despre căsătorie…
Înainte de absolvire, s-a dovedit că eram însărcinată. Prietenul meu a fugit în alt oraș. Părinții lui au refuzat să-mi dea datele lui de contact și au început să răspândească zvonuri prin familie că am „lăsat însărcinat” un alt bărbat. Părinții mei m-au dat afară din casă, spunându-mi să nu mă mai întorc fără soțul meu. Și alte rude mi-au întors spatele și am rămas singură. În acest timp, îmi terminasem deja studiile și îmi găsisem un loc de muncă, dar salariul meu era mic. Nu am putut închiria un apartament, am locuit într-un cămin și am mâncat cea mai ieftină mâncare.
Doar pentru a supraviețui și a avea un copil. Fie de la astfel de alimente, fie de la tensiunea nervoasă, dar am avut un avort spontan. Am fost externată din spital și mi-am găsit un alt loc de muncă, mult mai profitabil. Apoi am intrat și am absolvit universitatea prin corespondență. În acest timp, strânsesem deja suficienți bani pentru a-mi cumpăra un apartament. Mi-am făcut un fel de carieră. Acum primesc un salariu și mai mare. Sunt o persoană complet autosuficientă, din punct de vedere financiar. Dar încă mă simt rănită când îmi amintesc povestea mea și pierderea copilului meu.
Acum două sau trei luni, tipul care m-a abandonat la nevoie s-a întors în orașul nostru. Mi-a luat numărul de telefon de undeva, iar acum mă sună, cerându-și scuze pentru tot ce mi s-a întâmplat de-a lungul anilor, inclusiv pentru vina lui. Vrea să restabilească relația. Rudele mele încearcă și ele să refacă legăturile de familie pe care chiar ele le-au rupt. Au aflat că am avut succes în profesie și că am putut să îmi cumpăr un apartament. Speră că voi înțelege și voi ierta. Speră în zadar. Nu intenționez să iert pe nimeni, nici rudele mele, nici fostul meu soț, nici familia și prietenii lui. Nu-mi pasă dacă ei speră să o facă.
