După ce mi-am dedicat viața copiilor mei, m-am trezit în fața unei dileme sfâșietoare.
Fiul meu cel mare și-a stabilit o viață stabilă în Spania, iar fiica mea, care este mult mai tânără, locuiește aici. Mândria mea de a o întreține, inclusiv de a-i cumpăra un apartament, este în contrast puternic cu o propunere recentă tulburătoare.
După nașterea nepoatei mele, fiica mea și soțul ei șomer au venit în vizită, făcând aluzie la dificultățile lor financiare. Conversația a luat o întorsătură neașteptată atunci când ginerele meu le-a sugerat să transforme casa mea de la țară, scumpă, deși modestă – paradisul meu pentru grădinărit și singurătate – într-o proprietate de închiriat pentru a-și finanța afacerea, presupunând că mă voi muta definitiv în condiții de iarnă mai puțin ospitaliere la țară.
Frapată și îngrozită de acest dispreț față de bunăstarea mea, am fost confruntată cu faptul că au presupus că voi ceda în fața cererilor lor, iar ginerele meu și-a pus la îndoială dragostea pentru fiica sa în fața refuzului meu.
Cererea lor s-a simțit ca o trădare, subliniind lipsa de reciprocitate și de apreciere pentru sacrificiile mele. Acum că fiica mea evită contactul, aparent din rușine, iar ginerele meu continuă să insiste, mă lupt cu dorințele contradictorii de a-mi sprijini fiica și de a-mi menține adăpostul. Împinsă între datoria de familie și bunăstarea personală, mă confrunt cu dureroasa constatare că angajamentul meu neclintit față de nevoile copiilor mei s-ar putea să fi fost în detrimentul demnității și fericirii mele.
