Când aveam doar 16 ani, viața mea s-a schimbat radical – am aflat că sunt însărcinată.
A fost ca un fulger – nu doar pentru mine, ci și pentru părinții mei. În orășelul nostru, astfel de vești se răspândesc rapid, iar opiniile oamenilor devin din ce în ce mai critice cu fiecare zi care trece. Tatăl copilului meu a decis că nu este pregătit să își asume acest rol și a dispărut din viața mea, lăsându-mă singură cu viitorul meu. Îmi amintesc cât de înfricoșător a fost să vorbesc cu mama și tatăl meu despre asta.
Stăteam în bucătărie și nu găseam cuvintele pentru a-mi descrie teama și confuzia. „Mamă, tată… sunt însărcinată”, am spus abia audibil, temându-mă de ce e mai rău. Ca răspuns la cuvintele mele, s-a așternut tăcerea. Dar apoi, spre surprinderea mea, mama s-a ridicat și m-a îmbrățișat. „O să fie bine, scumpo. Tata și cu mine suntem aici pentru tine”, a spus ea încet. Părinții mei m-au sprijinit în ciuda tuturor zvonurilor și judecăților. M-au ajutat să-l cresc pe fiul meu Oleksii, oferindu-i dragostea și grija pentru care eram prea tânără.
Anii au trecut repede și acum, la vârsta de 38 de ani, sunt bunică. Alexei mi-a dăruit o nepoată și aceasta este o nouă bucurie în familia noastră. Părinții mei, care sunt acum străbunici, sunt fericiți să vadă noua generație crescând. Recent, stăteam cu toții în grădină, cu micuța Maria în brațe, și am spus: „Mami și tati, vă mulțumesc pentru că mi-ați fost mereu alături. Datorită sprijinului vostru, am putut să-i ofer lui Oleksii tot ce are nevoie pentru o viață fericită”. Mama a zâmbit și m-a luat de mână.
„Vom fi mereu alături de tine, draga mea. Familia este cel mai important lucru.” Acel moment mi-a întărit convingerea că sprijinul și dragostea părinților reprezintă fundația pe care se construiește viața unui copil, iar eu sunt extrem de recunoscătoare pentru asta.
